A fost o experiență un pic... traumatică, aș spune...
A trebuit să mă concentrez foarte puternic să pot accesa memoria, amintirile.
Acum realizez faptul că a trebuit, practic, să mă decuplez de tot de acel mediu, să mă detașez complet de el, printr-un mare efort de voință, de refocalizare a atenției, de comutare a ei, ca să pot reaccesa planul, dimensiunea a ceea ce sunt acum, aici, ca om.
În final, mă tot întreb și meditez dacă am revenit unde trebuia, sau altundeva.
Ce siguranță pot avea că am nimerit unde trebuie, că nu am fost ”plantat” altundeva, într-o altă memorie, ce am preluat-o ca fiind ”a mea”, o altă dimensiune existențială?
Este ca și cum am trecut dintr-o dimensiune în alta, dintr-o lume în alta, sau altfel spus, ca și cum ”acolo” aș fi fost cu o cu totul altă ”corporalitate” decât ”aici”, ceea ce poate fi interpretat în fel și chip, chiar ca două existențe paralele, dimensiuni paralele, o extracorporalizare, dedublare, voiaj astral, etc.
Ce te ține prins aici, în această dimensiune, această viață, această existență, de fapt?
Memoria, amintirile, la care ești conectat, și experiența senzorială corporală, stimularea senzorială.
Cercetări diverse relevă faptul că amintirile sunt distribuite la nivelul pielii, ca și cum pielea ar fi o hartă a memoriei, una energo-informațională, la nivel de câmp, eteric probabil, deci în aură, un nivel al aurei care este distribuit la nivelul pielii, care este de fapt INTERFAȚA corporalități tale cu ”mediul etern”!
Pielea este o interfață, este ceea ce demarcă corporalitatea ta de mediul înconjurător, adică ”înăuntru” de ”în afară”.
Corporalitatea cuprinde în aura ei toate experiențele tale de viață anterioare, înregistrate minuțios și distribuite după un... program bine stabilit, cu legi clare de programare, dar... necunoscute oamenilor.

Când ”intri în pielea ta” de fapt accesezi o... personalitate, o individualitate, o existență omenească, un avatar.
De aceea, accesarea unei alte corporalități, energo-informațional, telepatic, extrasenzorial, poate oferi informații despre tot ”filmul vieții” acelei persoane...
De aceea, accesarea unei alte corporalități, energo-informațional, telepatic, extrasenzorial, poate oferi informații despre tot ”filmul vieții” acelei persoane...
Tu ”te poți pune în pielea altuia”, poți intra în ea, și te vei simți ca și cum ai fi acea personalitate.
Numim asta ”capacitate empatică”, dar nu o exersăm, nu ne-o antrenăm, ci din contră, oamenii se cam feresc de ea, cu o oarecare teamă.
De ce, oare?
De depersonalizare, oare?
De asemenea, putem accesa și informații privind ceea ce gândește, ce a gândit, o altă personalitate, prin corporalitatea sa, după cum relevă cercetările Drului Caligaris, cele privind neuronii oglindă, și altele.

Cine nu a trăit astfel de experiențe cred că nu își poate imagina astfel de... situații, dar... seamănă destul de bine cu starea în care te trezești confuz uneori dimineața din vis, și îți ia uneori câteva secunde să ”îți revii la realitate”, să te detașezi de acel vis în care erai ”prins”
Ce te-a prins de fapt în acel vis, cum ai fost prins acolo, în acea lume de vis ?
Ce te ține prins aici, captiv, legat de corporalitate, de instrumentul trupesc de experimentare a acestei lumi, de acest avatar, de fapt?
Cum te poți detașa de acest plan, dimensiune, corporalitate?
De unde ai venit aici?
Îți mai amintești, cumva?
Poți face acest efort, de accesare a amintirilor tale anterioare, de dinainte de încorporare?
Poți accesa amintirile din stările tale de vis, în care evadezi noapte de noapte?
Poți întrerupe amnezia pe care o ai acum?
Te-ai întrebat vreodată asta?
Ce te întrebi, de obicei, ce te preocupă în majoritatea timpului, de fapt?
A uita de tine complet, este cu adevărat o experiență interesantă, dar care poate evolua spre ceva îngrozitor, dacă te cuprinde frica, spaima că ai putea rămâne prins, captiv în acea stare de (in)conștiență.
O zi faină să ai!
Nu uita de tine, nu complet.
Păstrează legătura.
Și o ultimă întrebare, la care poți medita, în continuare: dacă tu ești ”prins” acum, aici, în această ”existență”, acest joc al vieții terestre, acest ”vis existențial”, și ai uitat complet de tine, cel ce ești, de fapt, cel neprins în astfel de corporalizări, capcane corporale, cine și ce ești, tu, de fapt?

APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK
Acest aparat - Vital Protect, este un generator de rezonanţă Schumann pe 7,83 Hz, singurul produs în România, cu efecte benefice asupra organismului omenesc.
Acest aparat - Vital Protect, este un generator de rezonanţă Schumann pe 7,83 Hz, singurul produs în România, cu efecte benefice asupra organismului omenesc.
BIO SYNERGY - TERAPIA ALTERNATIVĂ PRIN REZONANŢĂ CU AUR COLOIDAL !
Un cadou minunat pt cineva drag ţie !
Terapie alternativă pentru REÎNTINERIRE și REGENERARE celulară
-Reface țesutul nervos
-Reîntinerește
-Amplifică forța vitală !
Bio Synergy nu are nevoie de o sursă externă pentru a se activa (curent electric sau baterii).
Vibrațiile energetice ale aurului coloidal sunt transmise prin fenomenul de REZONANŢĂ în interiorul organismului și acționează în profunzime asupra ADN-ului, refăcându-i structura și stimulându-l să funcționeze la parametri optimi.
Aceasta este probabil calea cea mai scurtă și naturală către sănătate și frumusețe în toate sensurile posibile.
Bio Synergy se află în topul celor mai performante soluții pentru reîntinerire și regenerare celulară.
Este vorba despre terapia cu aur coloidal cunoscută și utilizată încă din cele mai vechi timpuri de către cele mai frumoase și renumite femei din lume.
Aurul este considerat cel mai nobil metal, însăși sursa vieții, și a fost întrebuințat sub diferite forme în terapiile pentru vindecare, reîntinerire, înfrumusețare și chiar evoluție spirituală.
Dintre toate metalele, aurul posedă cel mai puternic potențial de a retrezi forțele vitale și de a reîntineri organismul.
Aceasta este probabil calea cea mai scurtă și naturală către sanatate și frumusețe în toate sensurile posibile.
Efectele pe care le produce în corp sunt:
-stimularea proceselor de regenerare la nivel celular,
-regenerarea forței vitale și reîntinerire,
-efect vasodilatator la nivelul sângelui,
-activează circulației sângelui și crește eficiența metabolismului,
-favorizează procesele de regenerare la nivelul creierului după accidente vasculare cerebrale sau traume,
-stimularea proceselor de vindecare în organism,
-efecte benefice semnificative în tratarea depresiei,
-susținerea și dinamizarea fenomenelor de reîntinerire la nivelul întregului corp,
-odihnă generală a organismului și senzația interioară de “totul funcționează natural”,
-o mai bună sănătate a oaselor (protejarea împotriva osteoporozei, artritei, guta, etc.)

Află ce este Rezonanţa, Rezonanţa Schumann, Terapia prin Rezonanţă - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.com/2016/12/afla-ce-este-rezonanta-rezonanta.html
NEUROLOGII AU DESCOPERIT O MELODIE CARE REDUCE ANXIETATEA CU 65 PROCENTE! ASCULT-O: http://stfi.re/naxoddv
CĂRŢI SPIRITUALITATE, EZOTERISM, PARANORMAL, PARAPSIHOLOGIE (şi nu numai) recomandate de Kato :
De AICI POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde.
Dacă ţi-a plăcut:
- dă un Like şi o Distribuire ( pe PC latura din stânga a monitorului şi sub fiecare articol, pe dispozitivele mobile în partea de jos a ecranului - 2 săgeţi de apăsat pt Urmărire (Follow) şi Partajare / Distribuire, şi sub fiecare articol )
- pe PC apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks). - abonează-te prin email, prin serviciul FeedBurner la acest blog aici : http://feeds.feedburner.com/Kato-ParapsihologieExtrasenzorial
Abonează-te la postările noi ale blogurilor mele prin email, serviciul Feedburner, dând click aici :
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen în căsuţa de "Căutare", sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. Mulţumesc !
Aici ai linkul către Cuprinsul tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Loveblog4all" la un click distanţă - peste 500 articole ! : http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu